Scurtă prezentare
În Secția Nefrologie și Dializă activitațile desfașurate au în vedere diagnosticul (și prin biopsie renală) și tratamentul bolilor renale în toate stadiile inclusiv posttransplant (atât medicamentos cât și prin plasmafereză), asigurarea substituției funcțiilor renale (hemodializa, dializa peritoneală), tratamentul complicațiilor, în special cele legate de abordul vascular pentru pacienții hemodializați.
Conducerea secției
Secția clinică Nefrologie este condusă de către Conf.Dr. Rusu Crina Claudia
Ca activitate a medicului șef de secție se mentionează :
- Medic primar nefrolog și specialist medicină internă, competenţă ȋn ecografie generală și este implicată în toate activitățile secției.
- Coordonează activitățile Secției, Ambulatorului de Nefrologie și ale compartimentului de Dializă acută și cronică din SCJU Cluj, respectiv serviciul de Gardă Nefrologie
- În calitate de cadru didactic la UMF Cluj Disciplina Nefrologie susţine cursuri la Disciplina Nefrologie, în ciclul de licență și rezidențiat, este coordonator și colaborator ȋn cursurile postuniversitare.
- Are o bogată activitate știintifică bazată pe caștigarea de granturi de cercetare și exprimată prin numeroase publicații științifice și coordonare lucrări de licenţă.
Componența secției:
Actuala Secție de Nefrologie și Dializă SCJU are următoarea structură:
- 35 paturi pentru pacienți internați, etajele 2, 3, 4 (saloane de 1-2-3 paturi)
- sala de nefrologie intervențională (etajul 3) pentru montarea de catetere venoase centrale, efectuare de biopsii renale, etc
- zona tampon etajul 3 delimitată prin perete termopan, cu 3 saloane, fiecare cu un pat, 2 saloane cu baie proprie (sal. 35 si sal. 37)
- 3 săli de dializă la etajul 2 (o sală cu 3 aparate și încă 2 săli cu câte un aparat pentru pacienți cu VHC, respectiv VHB pozitivi) și un salon din zona tampon cu aparat de dializă ( salonul 37) pentru pacienți suspecți Covid
- 3 sali de tratament, pe fiecare nivel
- sala de raport, cabinete medicale si cabinet asistenta șefa la etajul 1
- la parter - spitalizare de zi (2 paturi), cabinet ambulator de Nefrologie și secretariat, vestiar studenți, elevi, oficiu alimentar
- la subsol- vestiarele personalului, stația de dedurizare a apei si centrala termică
In cadrul secției de Nefrologie activeaza 7 medici, după cum urmează:
Numele si prenumele |
Grad profesional |
Grad didactic |
Program |
CRINA CLAUDIA RUSU |
MEDIC ȘEF SECȚIE MEDIC PRIMAR |
Conf.univ.dr. |
8-15 |
INA MARIA KACSO |
MEDIC PRIMAR |
Prof.univ.dr. |
8-15 |
MOTOCU LAURA |
MEDIC PRIMAR |
|
8-14 |
DIANA TANIA MOLDOVAN |
MEDIC PRIMAR |
Conf.univ.dr |
8-15 |
ALINA RAMONA POTRA |
MEDIC PRIMAR |
Șef.lucrări. dr. |
8-14 |
DACIAN CĂLIN TIRINESCU |
MEDIC PRIMAR |
Asist.univ.dr. |
8-14 |
MARIA ȚICALA |
MEDIC PRIMAR |
Asist.univ.dr |
8-14 |
În clinica Nefrologie se desfașoară următoarele servicii:
- Consultații în regim ambulator pentru pacienți cu patologie renală ( boală renală cronică, insuficiență renală acută, sindroame glomerulare, infecție de tract urinar etc.), monitorizarea fistule arteriovenoase la pacienți cu BCR avansată care au optat pentru hemodializă
- Consultații interclinice
- Spitalizări de zi pentru diagnosticul și monitorizarea bolilor renale, monitorizare fistule arteriovenoase la pacienții dializați
- Spitalizări in regim de lungă durată pentru diagnosticul, monitorizarea și tratamentul bolilor renale, inclusiv prin substituția funcției renale, evaluare pretransplant și tratamentul complicațiilor acute și cronice postransplant renal.
Se efectuează în cursul spitalizărilor de lungă durată, mai multe manevre terapeutice specifice nefrologice:
- puncție biopsie renală, cu examinarea fragmentului în microscopie optică, imunofluorescență și microscopie electronică (pentru pacienți din intreaga regiune);
- montare de catetere venoase centrale pentru hemodializă inclusiv catetere tunelizate
- hemodializa pentru insuficiența renală acută și cronică, intoxicații cu substanțe cu potențial dializabil
- dializa peritoneală.
- Activitatea de garda: Clinica de Nefrologie si Dializă este singura secție din județ care asigura rezolvarea urgențelor nefrologice inclusiv pentru pacienții dializați cronic, dispunând de o linie de gardă
De asemenea, în cadrul Clinicii activează și un psiholog clinician care se ocupă de multiplele aspecte psihologice asociate bolilor renale în special în stadiul de substituție a funcției renale.
Dintre dotările tehnice de care dispune secția amintim:
- 3 ecografe cu transductori pentru parți moi, abdomen , respectiv cu funcția Doppler
- 1 aparat pentru efectuare Astrup care asigură și alte determinări în urgența (ionograme, câteva probe de biochimie si Hb)
- 2 electrocardiografe
- 1 defibrilator
- 2 injectomate
- 3 monitoare pentru funcții vitale
- 1 dispozitiv de alimentație enterală
- 1 dispozitiv biopsie renală
- 1 termostat
Fiecare pat are sursa de oxigen proprie, iar momentan, la etajul 2 si 3, în saloane există și televizoare
- calculatoare în toate cabinetele medicale și de consultații, pentru înregistrarea pacienților, solicitări de analize, decontarea medicamentelor și materialelor sanitare, obținerea rezultatelor realizându-se computerizat în programul ATLAS MED
Activitate stiințifică și educațională/ Programe:
La nivelul secţiei se desfăşoară stagii clinice pentru studenţi ai Facultăţii de Medicină anul IV ale seriilor de limba română, engleza şi franceză, și linia de studiu asistența medicală generală, medici rezidenţi, diferite specialități, care au nefrologie în programul de pregătire, precum și elevi de la școlile postliceale sanitare.
De asemenea în clinică se desfașoară după un program prestabilit cursuri pentru rezidenții de nefrologie, prezentări de cazuri, sedințe anatomo-clinice.
In cadrul secției au loc activități (cursuri și stagii clinice) pentru dobândirea competenței de ecografie reno-urinară pentru medicii nefrologi, urologi și a competenteței de nefrologie si dializă pentru asistenți medicali.
La nivelul Clinicii de Nefrologie sunt realizate studii clinice precum și cercetări independente ale cadrelor didactice de la disciplina Nefrologie a Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu.
Coordonate de contact :
Strada Cliniclor nr. 3-5, Cluj-Napoca
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Tel: secretariat-0264296427, ambulator- 0264296385, garda-0757028125